sâmbătă, 26 iulie 2008

Cazare si sejururi, zona Westendorf-Kitzbühel, Tirol, Austria

Sportalm Vital Hotel este situat în localitatea Westendorf, regiunea Kitzbuhel, landul Tirol, Austria. Anul acesta Westendorf a fost declarat cel mai frumos sat din Europa. Staţiunea Westendorf numără cca 2500 de locuitori, iar aici sunt peste 6000 de locuir de cazare.
Pe timpul iernii, regiunea Kitzbuheler Alpen oferă 704 km de pârtii de schi, 245 de telecabine, gondola, teleschiuri şi telescaune, 50 de şcoli de schi. Regiunea a primit de două ori titlul de cea mai bună zonă de schi din Europa.
Pe timpul verii, oferta zonei este variată şi bogată. Plimbări pe trasee marcate, Nordic-walking, parapantă, rafting, călărie, golf, sănii de vară, zeci de terenuri de tenis, fotbal, ştranduri cu apă încălzită, aqua-park acoperit, obiective turistice, lacuri, parcuri montane de distracţie pentru copii etc.
Prin situarea sa, Westendorf este un punct ideal pentru stabilirea reşedinţei de vacanţă. Situat la 80 de km depărtare de Innsbruck, 90 km de Salzburg, 15 km de Kitzbuhel, 40 km de Zell am See şi Kaprun, Westendorf poate fi punct de plecare pentru excursii de o zi sau loc de relaxare pentru întreg concediul. Pentru iubitorii de golf, în zonă sunt 5 terenuri de golf cu 9 şi 18 găuri, iar în zona adiacentă încă 18 terenuri. La cca 70 de km se găseşte cea mai mare cascadă din Europa.


Sportalm Vital Hotel este un hotel de 4 stele care oferă servicii de cazare, masă şi relaxare la preţuri excepţionale. Arhitectura hotelului este una tardiţională semănând mai mult cu un castel. Combinaţia fericită lemn + cărămidă încadrează perfect hotelul în verdele păşunilor mărginite de neatinse păduri de brad. Situat chiar pe pârtia de schi, la 1001 m altitudine, hotelul oferă o panoramă superbă asupra zonei Westendorf.
Dintre facilităţile hotelului enumăr doar câteva:
- restaurant cu preparate tradiţionale şi internaţionale, cu o capacitate de 200 de locuri;
- terase, schi – bar; pizzerie;
- barbecue, grill;
- sala de conferinţe echipată complet de cca 80 de locuri;
- centru wellness care cuprinde o sală de fitness cu toate aparatele necesare, două saune, o baie turcească, solar, cabinete de masaj, jacuzzi;
- sala de popice şi bowling;
- masă de billiard;
- tenis şi fotbal de masă
- sală de jocuri; flipper
- internet corner;
- locuri de joacă pentru copii
- perete de alpinism;

Tipuri de camere:

Discount: camere cu două sau mai multe paturi, cu grup sanitar format din duş + wc situat pe holul comun.
Dublă:cameră cu pat matrimonial sau cu două paturi cu baie proprie, tv satelit, frigider
Studio: apartament generos cu living – dormitor + încă un dormitor mic pentru a treia persoană sau doi copii. În living se află un colţ de gătit. Baie, frigider, tv satelit. În living se mai găseşte o canapea extensibilă. Terasă.
Penthouse: Apartament de lux, situat la mansardă, living + kicinetă complet echipată, dormitor, terasă generoasă cu super panoramă, baie, tv satelit, frigder.
Suite: Apartamente cu suprafeţe cuprinse între 40 şi 160 mp. Aceste apartamente sunt destinate grupurilor sau familiilor mari. Alocarea standard este 2 -12 persoane, după cum urmează:
1. Turm Suite 2 – 4 pers
2. Maria Teresia Suite 6 – 8 pers
3. Maxima Suite 9 -12 pers
4. Caroline Suite 6 - 8 pers
5. Wedding Suite 4 – 6 pers
Apartamentele sunt doate cu living, kicinetă, frigider, loc de luat masa una sau mai multe băi (Maxima Suite are 3 băi), televizoare în fiecare dormitor, uscător de păr.

Tarife iarna 2008-2209
pana in 20.12, 04.01-24.01, dupa 07.02

Discount :45/pers/noapte
Dublă: 61/pers/noapte
Studio: 66/pers/noapte
Penthouse: 77/pers/noapte
Suite:77/pers/noapte


20.12-04.01, 24.01-.07.02

Discount :51/pers/noapte
Dublă: 90/pers/noapte
Studio: 109/pers/noapte
Penthouse: 119/pers/noapte
Suite: 119pers/noapte

- Tarifele sunt în euro şi includ toate taxele, inclusiv taxa locală de turism, accesul la centrul wellness (masajele şi solarul sunt contracost), parcarea.
- Tarifele includ demipensiune.

Suplimente:
- La produsele Studio şi Penthouse tarifele se referă la o ocupare standard de 2 persoane adulte. Pentru fiecare persoană adultă în plus se percep încă 15 euro/noapte.
- În cazul în care se optează pentru self catering se va percepe la plecare o taxă de 28 euro/apt pentru curăţenia finală.
- Supliment mic dejun (Studio şi Penthouse) – 9 euro/pers/zi
- Supliment demipensiune (cina - meniul zilei: supă, fel principal, salată, desert, o băutură) – 9 euro/pers/zi
- Supliment demipensiune a la carte – 11-13 euro/pers/zi
- Suplimet cameră single (numai pentru Discount şi Dublă) – 8 euro/zi
- Supliment single pentru Suite Turm: + 50%
- Supliment animale de companie: 5 euro/zi/animal

Reduceri:
- Copii 0 – 1 an şi 11 luni: 100%
- Copii 2 – 5 ani şi 11 luni: 60%
- Copii 6 – 11 ani şi 11 luni: 30%
- Copii 12 – 15 ani şi 11 luni: 20%
- Copiii cu vârsta cuprinsă între 0 şi 8 ani şi 11 luni, cazaţi în cameră dublă cu doi adulţi – 100%.


Rută de acces din direcţia România:
Avion: aeroporturile Salzburg – 90 de km, Innsbruck – 80 de km, Munchen – 135 km
La cere se poate face transfer de la aeroport.
Auto: Autostrada Viena – Salzburg – Rosenheim – Innsbruck. După Rosenheim se iese pe ieşirea Worgl, de unde mai sunt 18 km până în Westendorf. De la Salzburg se poate ieşi de pe autostradă pe direcţia Lofer – Sankt Johan im Tirol - Kitzbuhel – Westendorf.

Mai multe informaţii despre zonă sunt diponibile pe www.kitzbueheler-alpen.com şi pe www.skiwelt.at sau www.westendorf.at .

Niciun comentariu: